WE ARE SOCIAL
NEWSLETTER

DESPRE PROGRAM

Este programul potrivit pentru compania mea?
Dacă ești la un moment în care trebuie să decizi ce faci cu presiunile care vin din exterior - reglementări, cerințe din lanțul de aprovizionare, condiții de finanțare - și vrei să ajungi la o decizie clară, nu la o listă de idei, atunci da.

Programul este construit pentru companii care au oameni cu mandat real de decizie și disponibilitatea de a lucra efectiv pe parcursul a 6 luni.

Ce este, concret, COMPETITIV?
COMPETITIV este un program executiv de lucru în care, timp de 6 luni, parcurgi un proces structurat pentru compania ta: înțelegi ce presiuni externe sunt relevante, îți evaluezi capacitatea organizațională de a răspunde, selectezi o singură acțiune prioritară și o pregătești pentru decizie și implementare. La final ai un document concret - Action Card - care poate fi prezentat boardului sau echipei de management pentru validare și implementare.
Ce NU este COMPETITIV?
Nu este un curs teoretic.
Nu este un program de conformare sau raportare ESG.
Nu este consultanță în care primești o soluție gata făcută.


Este un cadru în care îți construiești propria decizie, pe baza unui proces structurat si ghidat de experți.

Este programul deschis tuturor domeniilor?
Da. Nu selectăm companiile participante după industrie. Contează dacă organizația ta se confruntă deja cu presiuni concrete - din partea clienților, finanțatorilor sau reglementărilor - și dacă există intenția reală de a lua o decizie strategică.
Care sunt criteriile de eligibilitate?
Programul este adresat companiilor medii și mari, cu o cifră de afaceri de peste 5 milioane EUR. În selecție ne uităm la contextul companiei, rolul persoanei înscrise și relevanța deciziilor pe care le are de luat. Nu selectăm pe baza CV-ului, ci pe capacitatea reală de implicare și de utilizare a programului pentru o decizie strategică.
Cum se desfășoară efectiv?
Programul combină sesiuni strategice și workshop-uri în București, activități de lucru individual între module și sesiuni 1:1 aplicate pe contextul companiei tale.

Sesiunile de grup sunt concentrate (1–2 zile per modul), pe baza unui calendar comunicat în avans.

STRUCTURĂ ȘI DESFĂȘURARE

Cum este structurat programul?
Programul are 4 etape, parcurse în aproximativ 6 luni:

• Modulul 1 - înțelegi ce schimbări din economie sunt relevante pentru compania ta

• Modulul 2 - evaluezi capacitatea reală a organizației prin diagnoză și sesiuni 1:1

• Modulul 3 - selectezi o singură acțiune prioritară și o structurezi cu ajutorul experților

• Modulul 4 - prezinți inițiativa la nivel de conducere pentru validare

Între module există teme de lucru aplicate pe compania ta, care conectează etapele.





Cum se desfășoară efectiv?
Programul combină sesiuni strategice și workshop-uri în București, activități de lucru individual între module și sesiuni 1:1 aplicate pe contextul companiei tale.
Sesiunile de grup sunt concentrate (1–2 zile per modul), pe baza unui calendar comunicat în avans.
Cât durează programul?
Programul se desfășoară pe aproximativ 6 luni, între 15 septembrie 2026 și 4 februarie 2027.
Cât timp trebuie să aloc?
Estimăm un efort de aproximativ 60-70 de ore per companie, distribuit pe 6 luni. Acest interval presupune participare la sesiuni fizice, lucru aplicat între module și sesiuni de consultanță 1:1.

REZULTATE ȘI LIVRABILE

Care este rezultatul programului?
La final, compania ta are o decizie strategică formulată, argumentată și pregătită pentru validare internă și implementare.
Ce este Action Card-ul?
Action Card-ul este livrabilul principal al programului. Este conceput de echipa de experți COMPETITIV ca instrument de decizie pentru echipa de management și ca punct de plecare pentru implementare.
Ce rol are diagnoza în program?
Diagnoza organizațională - realizată prin instrumentul Greenovation© - evaluează cât de pregătită este compania ta să răspundă presiunilor noii economii pe patru dimensiuni: strategie, structură, resurse și cultură.

Rezultatul este un profil de maturitate care evidențiază puncte forte, vulnerabilități și blocaje - și care stă la baza deciziilor din program.

IMPLICARE ȘI ROLURI

Pot participa mai mulți colegi?
Fiecare companie poate fi reprezentată de maximum 2 persoane. Ideal, cel puțin una are responsabilitate în direcția strategică sau în deciziile de investiții, iar cealaltă aduce perspectivă operațională relevantă.
Trebuie să fie implicat managementul companiei?
Managementul trebuie să fie prezent în momentele-cheie.
Nu este necesară participarea constantă, dar este esențial ca un reprezentant cu rol decizional să fie implicat în etapele de interpretare (Modul 2) și validare (Modul 4).
Este necesară participare constantă?
Programul presupune implicare activă. Participarea este urmărită la nivel de companie și influențează finalizarea programului.

ÎNSCRIERE ȘI SELECȚIE

Cum mă înscriu?
Prin formularul din secțiunea Participă. După înscriere, revenim cu un răspuns personalizat.
Cum funcționează selecția?
Analizăm profilul companiei, rolul persoanei înscrise și relevanța contextului.
Selecția se face în funcție de potențialul real de decizie și implicare.
Înscrierile sunt deschise pana la 31 iulie 2026.
Există un număr limitat de locuri?
Da. Grupul este construit astfel încât să permită interacțiune reală și lucru aplicat.
Pot aplica dacă vin printr-un partener?
Da. Poți menționa acest lucru în formular.
Apreciem recomandările venite din partea companiilor și partenerilor cu care am lucrat – sunt cel mai relevant semnal de încredere. Procesul de selecție rămâne însă același pentru toate companiile și nu garantează acceptarea în program.

FINANȚARE ȘI CONDIȚII

Cât costă participarea?
Participarea este susținută integral printr-un mecanism de finanțare externă, condiționat de finalizarea programului conform angajamentelor asumate. Companiile care nu finalizează programul suportă o penalitate contractuală.
Ce înseamnă că programul este finanțat?
Accesul în program nu implică o taxă de participare. Compania își asumă contractual parcurgerea programului până la final. Detaliile mecanismului sunt explicate în etapa de selecție.
Ce se întâmplă dacă nu finalizez programul?
Companiile care nu finalizează programul suportă o penalitate contractuală care acoperă costurile aferente participării. Cuantumul este comunicat transparent înainte de semnarea acordului.
Care sunt condițiile de finalizare?
Finalizarea presupune:
• participarea la etapele principale
• completarea diagnozei
• formularea și prezentarea Action Card-ului
• implicarea în procesul de validare

DUPĂ PROGRAM

Ce se întâmplă după finalizare?
Participanții intră în Club COMPETITIV - un spațiu de continuitate între ediții, cu întâlniri periodice pentru schimb de experiență între companii.
Participanții primesc certificare?
Da. Participanții care finalizează programul primesc un certificat de absolvire.

Dacă întrebarea ta nu se regăsește printre cele de mai sus, poți lua oricând legătura cu noi pentru a-ți oferi toate informațiile de care ai nevoie. Îți răspundem rapid și ne bucurăm să stăm în dialog.